Cum să practici recunoștința cu adevărat

Mulți dintre voi, abonații noștri, știți și practicați puterea recunoștinței.

Suntem mândri, bucuroși și recunoscători pentru fiecare sentiment de recunoștință pe care îl trimiteți în lume, către interiorul sau exteriorul vostru.

Fie că spui în gând un simplu mulțumesc… fie că pur și simplu te simți recunoscător… fie că faci meditația zilnică pentru recunoștință, scurtă de 5 minute… sau faci meditația (lungă) pentru recunoștință… este minunat!

Recunoștința te face să te simți mai bine. 

Face ca dorințele tale să se transforme mai ușor, mai rapid în realitate.

Și parcă schimbă aerul din încăpere (sau din afară dacă ești în aer liber).

Astăzi te invităm să duci recunoștința la un alt nivel. 

Mult timp și noi, membrii echipei ONESS, am practicat recunoștința pentru ceea ce se întâmpla bine și frumos în viața noastră. Încă o facem, de fapt.

De exemplu…

… am făcut borcane în care puneam în fiecare seară un bilețel cu recunoștința zilei.

… am spus și încă spunem minim trei mulțumiri în fiecare seară, înainte să adormim.

… am spus și încă spunem mulțumiri oricând se întâmpla sau ne aminteam despre ceva bun în timpul zilei.

Starea noastră și viața noastră s-a îmbunătățit pentru că am practicat recunoștința.

Apoi, într-o zi am auzit ceva care ne-a atras atenția.

Este ceva care îți schimbă și mai mult viața și perspectiva asupra vieții.

Ceva care poate părea șocant la început, apoi începe să aibă sens.

Ceva care poate fi greu de făcut la început, apoi prin repetiție devine ușor de făcut, ca și orice altceva.

Acest ceva este… „Mulțumește pentru ce nu e bine în viața ta.”

Da. Ai citit bine. 

Mulțumește pentru ce nu este bine în viața ta.

Mulțumește că nu ai acel ceva pe care ți-l dorești.

Mulțumește că nu ești în locul în care îți dorești.

Mulțumește că nu ai banii pe care ți-i dorești.

Mulțumește că nu ai relația pe care ți-o dorești.

Mulțumește că nu ai serviciul pe care ți-l dorești.

Mulțumește că acea persoană a vorbit sau a făcut acel ceva care te-a deranjat.

… alege orice consideri că nu este cum trebuie în viața ta. Și mulțumește. 

Mulțumește pentru tot ce nu este așa cum ți-ai dorit. 

Ești șocat deja? Sau știai și practicai deja acest nivel de recunoștință?

De ce să faci asta? Îți spunem chiar acum. 

Subconștientul tău face mereu ceea ce crede că e mai bine pentru tine, cu ceea ce are la dispoziție. 

Uneori pur și simplu încă nu e momentul să primești acel ceva pe care ți-l dorești. Asta înseamnă doar că nu ai acel ceva ÎNCĂ. 

Alteori faptul că nu ai obținut ceea ce ai vrut este o binecuvântare. 

Amintește-ți când ți s-a întâmplat ceva care pe moment ți s-a părut o nenorocire, ca apoi peste un timp să îți dai seama că, de fapt, a fost un lucru bun.

Și mai este ceva. 

Amintește-ți, subconștientul tău face mereu ce crede că e mai bine pentru tine, cu ce are la dispoziție în acel moment.

Faptul că ești recunoscător pentru ceea ce s-a întâmplat, indiferent de cum s-a întâmplat, este un semn de apreciere pentru tine, pentru subconștientul tău și pentru Viață, Dumnezeu sau cum numești tu inteligența divină. 

Și ca într-o relație: atunci când ești apreciat, relația merge mai bine.

Așa că te invităm să mulțumești, acum și de acum încolo, și pentru ceea ce nu este așa cum îți place.

Practică astfel recunoștința pentru mai multe zile, săptămâni, luni.

Repetă conștient până îți este ușor să faci asta. Până îți devine un obicei. Până te trezești că o faci fără să îți dai seama. Apoi practică în continuare.

Practică în paralel cu recunoștința pentru ceea ce e frumos și bun în viața ta. 

Mulțumește atât pentru ceea ce ți se pare ușor să fii recunoscător, cât și pentru ceea ce ți se pare dificil să fii recunoscător.

Observă cum te simți după ce practici recunoștința astfel.

Observă pe loc. Observă după o zi în care ai făcut asta cel puțin o dată. Observă după ce practici timp de o săptămână, o lună, un an și mai mult.

Observă ce se întâmplă în tine și cu tine după ce practici recunoștința astfel.

Când practici recunoștința la acest nivel, schimbările în bine apar. Le vei simți, așa cum le-am simțit și noi. 

Noi ne bucurăm și doar la ideea a cum ți se va schimba viața în bine. Ne vom bucura să ne spui și ce ai simțit și ai observat.

Scrie-ne și de ți-e ușor să fii recunoscător pentru tot, și de ai nevoie de noi ca să treci peste dificultăți. Vom citi mesajul tău cu drag și îți vom răspunde în cel mai scurt timp.

Până atunci, amintește-ți: mulțumește și pentru dificultăți.

Îți dorim o zi plină de binecuvântări,

Echipa ONESS

Împărtășește cu prietenii tăi